Operatorul sistemului energetic național, Transelectrica, a emis în septembrie și octombrie avize tehnice de racordare (ATR) pentru proiecte noi de construire de unități de producție de energie regenerabilă eoliană și solară cu putere instalată însumată de aproape 1.300 MW (peste 1.288 MW), din care 844 MW în fotovoltaic și 444 MW în sectorul vântului.
Enel Green Power România (EGPR), subsidiara locală a diviziei de producție de energie regenerabilă a gigantului italian Enel, se pregătește să înceapă lucrările de construcție la prima etapă a unui proiect constând din două parcuri fotovoltaice cu putere instalată însumată de peste 680 MW, ce urmează a fi amplasate în extravilanul comunelor Chișineu Criș și Macea din județul Arad.
Grupul portughez EDP Renováveis (EDPR), al patrulea cel mai mare producător de energie regenerabilă din lume și unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de proiecte de profil din România, se află în faza aprobării documentației de mediu pentru proiectul construirii unui nou parc eolian în România, cu putere instalată de până la 70 MW, amplasat în comuna Negrilești din județul Galați, și preia mai multe proiecte de centrale fotovoltaice și eoliene din județele Timiș și Bacău.
Operatorul sistemului energetic național, Transelectrica, a publicat în premieră date referitoare la capacitatea rețelei de transport de energie de a racorda unitãți noi de producție pe regiuni, harta interactivă elaborată de companie arătând că, în prezent, rețeaua poate integra suplimentar o capacitate de producție de electricitate de 8.900 MW.